DIACONUL CORESI

DIACONUL CORESI

CONTRIBUŢII

D E

D. R. MAZILU

PLOIEŞTI

1 9 3 3

3

PROFESOR SECUNDAR IN PLOIEŞTI

DIACONUL CORESI

PLOIEŞTI

Tipografia librăriei „CARTEA ROMANEASCĂ"

1933

I.

NECESITATEA TOTALIZĂRII

STUDIILOR CORESIENE.

A nul acesta s’a ivit ocazia ca şi tinerii cercetători literari să se preocupe de activitatea diaconului Coresi, care cel dintâi a sti­

mulat larga răspândire a cuvântului românesc tipărit şi a îndrep­

tat astfel evoluţia limbii române spre fixarea formelor literare plasticizate mai târziu în opere poetice.

Ocazia a fost dată de o recentă monografie1), în care autorul a încercat o studiere de ansamblu a activităţii coresiene. Ca în orice domeniu ştiinţific, după lămurirea diferitelor aspecte parţiale ale subiectului, începuse să fie tot mai simţită necesitatea strân­

gerii cu pricepere, în cadru larg, a rezultatelor şi observaţiilor cercetătorilor de până acum. Din acest punct de vedere, dacă lu­

crarea s’ar fi înfăţişat ca o largă coordonare a studiilor existente, deşi n’ar fi adus o contribuţie originală, ca fond, totuşi nu i s’ar fi putut nega măcar valoarea didactică. Prin totalizarea sintetică a rezultatelor, s’ar fi prilej it noi cuceriri ştiinţifice, căci aspectele parţiale ale problem ei s a r fi putut privi în cadrul întregului, care singur dă perspectiva adevărului.

în acest sens, o monografie ca aceasta asupra lui Coresi — „teză de doctorat prezentată Facultăţii de litere şi filosofie din Cluj" 2) —

1) Lucian Predescu, Diaconul Coresi, Bucureşti, 1933, pp, 7 — 87 [+ pp.

89 — 97 : Bibliografie, pp. 99 — 100 : Indice de cuvinte şi pp, 103 — 104 : Cuprinsul].

2) Cu toată menţionarea prezentării tezei (o cit. p. 3), nu ştim dacă a fost prezentată într'adevăr sau dacă a fost aprobată.

ar fi putut fi un eveniment foarte îmbucurător, pentrucă pro­

fesorii facultăţii clujene sunt recunoscuţi nu numai ca autori ai unor foarte valoroase studii în domeniul istoriei literare şi filologiei române, în general, dar chiar şi asupra lui Coresi.

O recunoaştere a rezultatelor monografiei ar fi însemnat deci că ea reprezintă ultimul cuvânt al ştiinţei româneşti asupra chesti­

unii tratate. însă părerile exprimate de autor, în foarte numeroase locuri, ne fac să ne îndoim că profesorii clujeni le-ar fi putut primi.

Curând după apariţie, rezultatele monografiei au fost contestate de d-1

Dan Simonescu

1), iar mai apoi de d-1

J. Byck

^{2) şi}

de însuşi d-1 N.

Iorga

^3).

Critica d-lui

D. Simonescu

, pe care şi d-1 N. I o r g a a conside­

rat-o „amănunţită şi foarte sinceră**, oferea o bună ocazie de dis­

cuţie între tineri cercetători literari, ba, mai mult: înlesnea d-lui

L. Predescu

putinţa de a îndrepta şi a recunoaşte unele din scăderile studiului său, inerente la orice tânăr. Recunoaşterea p ro­

priilor erori este onorabilă şi măreşte prestigiul autorului, deoarece ştiinţa este continuă evoluţie. Printr'un răspuns calm şi temeinic, d-1

L. Predescu

şi-ar fi putut reabilita studiul, cu toate scăderile semnalate de critici. Deşi timpul nu-i pierdut, totuşi regretăm, chiar şi pentru d-sa, tonul mult prea violent al răspunsului d a t4), deoarece, printr'o mai puţin grăbită pornire, ar fi observat şi controlat însuşi că nu toate contraargumentele sale sunt valabile, măcar cele ce privesc depozitul de cărţi vechi al A cadem iei Române.

în paginile ce urmează, pe baza interesului creat de actualiza­

rea preocupărilor istorico - literare asupra activităţii diaconului Coresi, găsim nimerită ocazia de a face unele observaţii, mai ales în legătură cu primele sale tipărituri, aducând şi câteva sugestiuni pentru viitoarea monografie, ce este încă de aşteptat.

1) Dan Simonescu, Diaconul Coresi (extras din „Raze de lumină", Revista studenţilor In teologie din Bucureşti), Bucureşti, 1933, pp. 3 — 21.

2) J. Byck, O lucrare despre Coresi, „România literară", an. II (1933), nr. 73.

3) N. Iorga, (recenzie), „Revista istorică", an. XIX, n-le 4 — 6, pp. 190— 191.

4) Lucian Predescu, Intre nepricepere şi ştiinţă, Bucureşti, 1933, pp. 3 — 15,

BIBLIOGRAFIA CORESIANĂ.

Despre activitatea diaconului Coresi avem puţine izvoare con ­ temporane precise. Ele privesc mai ales timpul, locul şi mijloacele activităţii sale. Informaţiile lămuritoare au fost scoase de cercetă­

torii literari din înseşi mărturiile lui Coresi în tipăriturile sale sau din documentele timpului.

Ce s a scris mai remarcabil până în anul 1903 asupra lui Coresi a fost arătat în monumentala Bibliografie românească veche a d-lui

Ioan Bi anu şi Nerva Hodoş

, editată de A cadem ia R o ­ mână3). Această bibliografie a fost sporită, prin adăugarea cerce­

tărilor până în 1928, de către d-1

G. Adamescu

, care citează şi studiile speciale şi istoriile literare2).

Studiile mai remarcabile până în 1930 au fost arătate de d-1

Sextil Puşcariu

în bibliografia dela sfârşitul operei sale Istoria literaturii române*).

Bibliografia lui Coresi dela sfârşitul monografiei d-lui

L. Pre­

descu

, recunoscută de d-nii

N. Iorga

^şi

D. Simonescu

ca „bogată", este alcătuită pe baza celor trei lucrări amintite şi este departe de a cuprinde măcar toate studiile celor mai însemnaţi cercetători actuali, necesare pentru prezentarea cât mai completă a subiectului tratat.

Numai într’un loc, d-1

L. Predescu

afirmă că aduce un

„docum ent ce nu e cunoscut istoricilor litera ri"4). în realitate, scrierea din care citează fusese folosită, între alţii, şi de d-1 N.

I o r g a, iar „docum entul" fusese reprodus de d-nii

N. Draganu

şi

C. Lacea

, înaintea s a 5).

1) Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, tomul î, 1508.— 1716, Bucureşti, 1903, pp. 31—99, 516 ş. u. La sfârşitul descrierii fie­

cărei tipărituri coresiene au fost menţionate şi studiile cercetătorilor.

2) G. Adamescu, Contribuţiune la bibliografia românească, fascicola I, Buc.

1921; fasc. II, Buc. 1923 ; fasc. 111, Buc. 1923. în studiile citate se fac trime­ teri la alte studii, deci bibliografia se măreşte pe baza lor.

3) Sextil Puşcariu, Istoria literatorii române, epoca veche, ed. II, Sibiiu, 1930, pp. 224 — 225 [în exemplarele ediţiei de luxj.

4) L. Predescu, o. cit. p. 14, n. 71* caie se referă şi la p. 17, n. 74*.

5) N. Iorga, Istoria literaturii romaneşti, I, ed. Iî, Buc, 1925, p. 179, n. 2 ; N. Drăganu în recenzia făcută acestei cărţi în Dacoromania, IV, 1924— 1926, partea II, Cluj. 1927, p. 1144; C. Lacea, Aşezarea definitivă a Coresi la Braşov, „Revista filologică'1, an. II (1928), nr. 3, Cernăuţi, p. 355, n. 1,

De altfel, autorul n a utilizat nici toate studiile dinainte de 1330, pe care le-a citat în bibliografia finală1), iar pe multe nici nu le-a cunoscut.

D e exemplu, n'a cunoscut ca să folosească şi deci n'a citat multe dintre comunicările la A cadem ia Română şi studiile d-lui

Ioan Bianu

, deşi avea la îndemână amănunţita şi metodica bibliografie întocmită de d-1

Ioan Lupu

2), iar din Istoria literaturii romaneşti a d-lui

N. Iorga

citează numai o pagină, într'o notă8), deşi paginile următoare cuprind analiza activităţii lui Coresi în­

cadrată în atmosfera epocii4).

Privind părerile d -lui

N. Iorga

, creatorul teoriei husite, după care traducerea originalelor, din care derivă unele din tipă­

riturile lui Coresi, s’a făcut în sec. al XV-lea, o bună şi completă monografie nu poate neglija studierea primelor texte manuscrise ale limbii române, asupra cărora s'au emis teorii deosebite.

Astfel, oricare ar fi fost atitudinea autorului, trebuia să aibă în vedere şi studiile d-lui

O. Densusianu

, cu argumentare pen­

tru datarea în sec. al XVI-lea, sub influenţa luterană, a traducerilor originalelor din care derivă tipăriturile lui Coresi („vers le milieu et dans la deuxieme moitie du X V I-e sie cle "5) sau ale d-lui

Ilie Băr­

bul escu

, care argumentează pentru traducerea textelor în M ol­

dova, sub influenţa catolică, ,,chiar înainte de veacul X V “ 6).

1) L. Predescu, o. citp. 89, n, 1 : propria-i mărturisire.

2) Ioan Lupu, Bibliografia operelor d-lui Ioan Bianu, în „Omagiu lui I. Bianu“ , Buc. 1927, n-le 15: Curs de istoria literaturii române. — Epoca veche. — Ţinut la Facultatea de filosofie şi litere din Bucureşti, 1925; 39: Tipăriturile lui

Coresi ;43 : O ediţie necunoscută a Psaltirei slavo-romăne de Coresi; 45 : Des­

pre Praxiul lui Coresi; 57 : Despre Biblia lui Luther din 1583 aparţinând Coresi etc. Prefaţa la reproducerea în facsimile a Apostolului din 1563, re­

produsă şi în „Almanahul graficei române11 din 1930, sub titlul: Cărţile româ­

neşti tipărite de diaconul Coresi la Braşov în 1560— 1581 (pp. 3 1 — 42), foarte clară şi cuprinzătoare sinteză a activităţii româneşti a lui Coresi, n'a fost menţionată ca atare, ci a fost citat numai Apostolul.

3) L. Predescu, o. cit. p. 8, n. 2 : atribue greşit d-lui N. Iorga părerea că în acea p3gină l-ar fi considerat de origine grecească pe Coresi.

4) N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, 1, ed. II, Buc. 1925, pp. 177—202.

De asemenea nu este cunoscută autorului nici Isioria literaturii româneşti. In­

troducere sintetică, Buc. 1929, pp, 44 — 45 şi 6 3 — 64.

5) O. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, II, fasc. I : Le seizième siècle, Paris, 1914, p. 4. C i ibid. p. 8. De asemenea autorul nu cunoaşte multe dintre preţioasele recenzii din revista „Grai şi suflet", cu care ocazie s'ar fi avut în vedere reluarea discuţiei asupra teoriei husite între d-1 Al. Rosetti şi d-1 Al. Procopovici (prin „Revista filologică").

6) Ilie Bărbulescu, Curentele literare la Români în perioada slavonismului cultural, Buc. 1928, p. 76. Cf. ibid. pp. 45 — 77.

vaţii de folosit, pe lângă ale altor filologi, asupra foneticii limbii române din textele coresiene1) sau, în studiul deja citat, în legă­

tură cu curentele de traduceri din limba slavă, care a furnizat originalele aproape a tuturor tipăriturilor lui Coresi2). Nu putea fi de asemenea omisă analiza activităţii lui Coresi făcută de d-1

N.

Cartojan

3), iar observaţiile d-lui

N. Drăganu

^{, în legă*}

tură cu trei studii coresiene4), trebuiau să figureze lângă studiile d-sale deja citate.

Studiile d-lui

G. Pascu

, deşi sunt arătate numai în bibliogra­

fia finală cu menţionarea că n'ar fi fost utilizate, pentrucă n'ar fi cuprins date inedite sau precizări5), se pare că totuşi au lă­

sat urme în monografia d-lui

L. Predescu

^6).

Ordinea autorilor din lista bibliografică este defectuoasă, căci a- ceştia sunt citaţi la litera iniţială a numelui de botez, atunci când şi-au semnat prescurtat studiul, în loc să fie citaţi la litera iniţială a numelui de familie.

Astfel, o lucrare a d-lui

Ioan Bianu

este citată între lucră­

rile autorilor cu litera iniţială a numelui de familie I, a d-lui

O.

Densusianu

la litera O, a d-lui

Al. Procopovici

la litera A etc. Chiar dacă autorii şi-au semnat prescurtat lucrările, dato­

ria bibliografului este ca, după identificare, să-i treacă în listă la naturalul loc alfabetic pentru uşurarea muncii viitorului cercetător.

Căci doar dela bibliografie se porneşte la cercetările menţionate, iar nu invers. Altfel, cercetătorul ar fi nevoit să parcurgă întreaga bibliografie, voind să se informeze despre atitudinea unui autor faţă de o chestiune.

Printr'un sistem defectuos, o bibliografie se face neutilizabilă, prezentându-se doar ca material brut.

1) Id. Fonetica alfabetului chirilic în textele române din veacul X V I şi XVI, Buc. 1904, pp. 486 — 493.

2) Id. Curentele literare... pp. 375 — 393 şi 401.

3) N. Cartojan, Elemente occidentale în Literatura veche românească (curs), 1927, pp. 32 — 38: „Activitatea lui Coresi" şi pp. 52 — 53: „Coresi". Cf. id.

Curs de introducere în istoria literaturii române (1932 — 33), pp. 56 — 80 :

„Epoca lui Coresi" şi recenzii asupra unor studii coresiene în „Anuarul Insti­

tutului de Istorie Naţională", III (1924 — 25), Cluj, 1926, pp. 402 — 403.

4) N. Drăganu, recenzie desvoltată în „Dacoromania", III (1923), Cluj, 1924, pp. 929 — 937. Cf. id. ib. pp. 914, 922 etc. in altă recenzie cu observaţii des­

pre tipăriturile lui Coresi.

5) L. Predescu, o. cit. p. 89, n. 1.

6) Vezi pp. 15, n. 1; 19 etc. din prezenta lucrare.

LISTA TIPĂRITURILOR.

In decursul lungii sale activităţi de cel puţin 27 de ani (1556— 1583), diaconul Coresi a tipărit cîtrţi slavoneşti, româneşti şi una slavo-românească, Unora dintre acestea nu li s’a păstrat şi foaia cu menţionarea numelui său, a datei şi a locului tipăririi.

Altele, deşi menţionează numele şi anul, nu arată locul tipăririi.

Istoricii literari au căutat să precizeze lipsurile pe baza altor informaţii.

Pentru prima oară, o listă sistematică a tipăriturilor coresiene cunoscute până în 1903, însoţită de o descriere model, plină de sugestiuni, cu reproduceri în facsimile şi în transcriere a epiloa- gelor, s'a făcut de către d -l

Ioan Bianu şi N. Hodoş

^1).

în afară de tipăriturile cunoscute până în 1903, s’au mai des­

coperit câteva tipărituri coresiene, iar unii cercetători au aflat exem ­ plare mai bine păstrate din tipăriturile deja cunoscute. Astfel avem astăzi o listă mai completă a cărţilor tipărite de Coresi şi s’au putut aduce contribuţii preţioase de către descoperitorii diferitelor tipărituri, ba s’au sporit şi retipăririle, în facsimile sau în transcriere.

După Bibliografia românească veche a d-lui

Ioan Bianu

^şi

N. Hodoş

, sporită cu descoperirile posterioare ei, lista tipăritu­

rilor coresiene mai sigure este urm ătoarea:

T ip ă r itu r ile s l a v o n e ş t i :

1. Octoihul2} Braşov 7065 [1557]

2. Triod-Penticostarul 3) Târgovişte 7066 [1558]

3. Tetraevanghelul Braşov 7070 [1562]

4. Shornicul[partea Il-a ]4) ? 7077 [1569]

5. Ocioihul [partea I-a] ? 7082 [1574]

6. Ocioihul [partea II-a] ? 7083 [1575]

7. Psaltirea ? 7085 [1577]

8. Triodul ? 7086 [1578]

9. Evangheliarul ? 7087 [1579]

10. Shornicul Sas-Sebeş 7088 [1580]

î l . Evangheliarul ? 7091 [1583]

1) I. Bianu şi N, Hodoş, o. cil pp. 31 — 99, 516 ş.u. Cele mai multe descrieri sunt după exemplarele existente atunci în biblioteca Academiei Române, care însă a trimes parte din ele la Moscova, în timpul războiului.

2) Ioan Bianu, Comunicare în şed. dela 19 Sept. 1909, Analele Academiei Române (Desbaterile) s. II, t. XXXII-lea, 1909— 1910, pp. 17 — 18: a fost des­

coperit de N. Hodoş la Sibiîu.

3) A, Filimon, Contribuţiuni la Bibliografia veche românească, „Dacoroma­

nia", V (1927 — 28), Cluj, 1929, pp. 601-—604: a găsit şi descris un exemplar complet.

4) Pentru datare, deosebită de cea a cercetătorilor de până acum, vezi cap. Sistemul cronologic în tipărituri din prezenta lucrare.

Tipăriturile reî&âu&şii:

1. întrebare creştinească1) [Catehism] < R ra şov 1559 s. 1560>

2. Tetraevanghelul2)[Evangheliar] Braşov 7069 [1561]

3. Lucrul apostolescn) (Praxiul) < B ra şov 1 5 6 3 >

^ | Tâlcul Evangheliilor [Cazania î] şi

( MolitveniculJ) ^Braşov 1564>

5. Psaltirea Braşov 7078 [1570]

6. <fLilwghierul > 5) < B ra şov 1570>

7. <gPravila Sfinţilor Apostoli > °) ? ? 8. Evanghelie cu învăţătură7) [Cazania II] Braşov 7089 (1581)

Tipăritură slavo»româneascăs):

1, Psaltirea9) [slavo*româna] ? 7085 [1577]

Unii cercetători, între care d-nii L. P r e d e s c u şi D . S i r n o - n e s c u, au prezentat o listă mai întinsă a tipăriturilor sigure coresiene, însă, printr'o informare mai completă* s ’ar fi observat

1) I. Bianu, întrebare creştinească, „Texte de limbă din secolul XVI repro­

duse în facsimile4*, I, Academia Română, Secţiunea literară, Buc. 1925. Textul, cât s'a păstrat, e reprodus în întregime. In transcriere cu litere latine a fost publicat (fragmentar şi cu greşeli) de Andreiu Bârseanu, Catehismul luteran românesc, Academia Română, Mem. secţ. lit. s. III, t. I, Buc. 1923, pp. 4 — 8.

Această tipăritură a lost descoperită în 1921.

2) Arhiereul Dr. Geras'm T<muş Piteşieanu, Tetravanghelul diaconului Coresi, Buc. 1889. Textul este retipărit în transcriere cu litere latine.

3) I. Bianu, Lucrul apostolesc — Apostolul, — Academia Română, Secţiunea literară, „Texte de limbă din secolul XVI reproduse în facsimile44, IV, Buc. 1930.

4) Nerva Hodoş, Un fragment din Molitvenicul diaconului Coresi (1561), în „Pri­

nos lui D. A. Sturdza..,44 Buc. 1903, 249 — 276.

5) N. Sulică, O nouă publicaţie românească din sec. al XVI-lea : liturghierul diaconului Coresi tipărit la Braşov, în 1570, „Şoimii", T. Mureş, an III, 1927, nr. 9 — 10, pp. 37 — 38.

6. I. Bianu, Pravila Sfinţilor Apostoli, Academia Română, Secţiunea literară,

„Texte de limbă din secolul XVI reproduse în facsimile44, II, Buc. 1925. Şi a- ceasiă tipăritură a fost descoperită în 1921 de A. Bârseanu. Pentru alt titlu propus: Pravila Sfinţilor Părinţi, cf. C. A. Spulber, Cea mai veche Pra­

vilă românească, Cernăuţi, 1930, p. 71.

7) Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici, Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), Buc. 1914. Textul e retipărit în transcriere cu litere latine.

8) S'au întrebuinţat semnele pentru a cuprinde între ele titlul, locul şi data tipăriturilor româneşti, când nu se găsesc pe foile păsirate, dar care au fost deduse de istoricii literari, semnele atetezei [ ] pentru a cuprinde adăugări sau explicaţii, ce nu se găsesc în text, şi semnele parantezii ( ) pen­

tru echivalent aflătoare în text.

9) B, Pelriceicu-Hasdeu, Psaltirea publicată româneşte la 1577 de diaconul Coresi, reprodusă ca un studiu bibliografic şi un glosar comparativ, Ediţiunea Academiei Romnaw-Tpmul I. Textul. Buc 1S81.

că au fost atribuite lui Coresi tipărituri ale diacului Lorinţ, alt vrednic tipograf al vremii, iar din câte o tipăritură au fost făcute două, numerotându-se deosebit textele pe care le cuprinde1).

Ne vom referi la tipăriturile diacului Lorinţ cu ocazia obser­

vaţiilor ce vom face asupra tipăriturilor analoage ale lui Coresi.

IV.

OCTOIHURILE ŞI TRIOADELE.

Pentru prima oară înlr’o tipăritură, numele diaconului Coresi se

găseşte, după al lui Oprea logofătul, în epilogul Octoihului slavonesc apărut în anul 7065 [1557],

Fiindcă, din ordinea menţionării numelcr, se pare că diaconul Coresi este oarecum subordonat lui Oprea logofătul, iar, pe de altă parte, Oprea este arătat în epilogul Apostolului slavonesc, tipă­

rit la Târgovişte în 1547, ca ucenicul lui Dimitrie logofătul [Liu- bavici], nepotul tipografului veneţian Bojidar [Vucovici]2), d-1 I o a n B i a n u a emis părerea că ,,diaconul Coresi şi-a învăţat meşteşu­

gul dela tipografii sârbi veniţi dela Veneţia în ţara noastră'*3).

D -l

L. Predescu

contestă părerea d-lui

Ioan Bianu

^{, cre­}

zând c ă : „mai înainte de a apărea alături de Oprea, pentru tipă­

rirea Octoihului mic (1557), Coresi deja tipărise Triod-Penticostaruf la 8 Iulie 1557“ 4). Contestaţia d-lui

L. Predescu

este contra­

zisă chiar de observarea d-sale, făcută pe aceeaşi pagină: „la 8 Iulie 1557, începe tipărirea primei lui cărţi, Triod-Penticostai-ul".

A devărul este că la 8 Iulie 1557 nu numai că nu tipărise deja cartea, dar mai ales nu se putea ca, în aceeaşi zi, s’o înceapă şi deja s ’o isprăvească de tipărit. Nu insistăm asupra faptului că in­

ii De exemplu, au fost numerotate separat Tâlcul Evangheliilor şi Molitve- nicul, deşi alcatuese o s ngură tipăritură (cf. I. Bianu şi N. Hodoş, o. pp.

51 — 52), iar numai d-1 Predescu a numerotat, datat şi studiat deosebit textele Liturghierului din 1570, considerându-le tipărituri deosebite.

2) I. Bianu şi N. Hodoş, o. cilp. 30.

3) I. Bianu, Comunicare despre găsirea^ Octoihului, An. Ac. Române (Desba- terile), s. II, t. XXXlI-lea,1909—1910, p. 18. în locul acestei comunicări, d-1 Predescu a citat la p. 16, rândul al II-lea al notei 72, scrierea d-lui I. Bianu şi N. Hodoş, în care nu este vorba despre Octoih. Semnalarea greşelii (credem că fără gra­

vitate) de către d-l Simonescu (o. cilp. 18), d-1 Predescu, în răspunsul său (o. cilp. 12), a numit-o „falsificare" I

4) L. Predescu, o. cilp. 16, n. 72.

suşi d-1

L. Pr edescu

a arătat, pe altă pagina1), ea primă ti*

păritură a lui Coresi, Octoihul iar rm Triod-Penticostaruî, dar credem că este necesară lămurirea unei alte afirmaţii.

Anum e d-1

L. Predescu

afirmă că, după ce începe tipărirea

Triod-Penticos tarului, „ între timp tot la Î557, Coresi este chemat la Braşov ca să tipărească Octoihul mic, împreună cu Oprea L o­

gofătul. Dacă, apoi, Coresi s’a întors la Târgovişte, ca să-şi ter­

mine tipărirea Triod-Penticostarului început la 8 Iulie 1557. nu ştiu. Mai probabil că n u ..." 2). în această afirmaţie se pare că urmează, în parte, relaţia d-lui

S. Puşcariu

: „p e când Coresi tipărea încă la Târgovişte Triodul slavonesc, apărea, tot subt în­

grijirea lui, la Braşov, în 1557, un Octoih mic slavonesc1'3). De această afirmaţie a simultaneităţii tipăririi nu pot fi însă învinuiţi, căci nu s a publicat până acum epilogul Octoihului spre a se v e ­ dea că, în privinţa datării primelor două tipărituri, nu poate fi ne­

înţelegere. De aceea publicăm epilogul, în tra d u cere:

„ Glorie şi mărire atotvăzătorului şi prea bunului Dumnezeu, celui ce face să se săvârşească orice faptă bună întru Dânsul , aceluia glorie şi domnie în vecii vecilor. Amin.

Pentrucă Dumnezeu cel întru Treime închinat a binevoit să-şi um­

ple Biserica sa cu felurite cărţi spre lauda şi folosul cititorilor, de aceea şi eu jupanul Iianăş Begner, judele Braşevului, aprins de dragostea sfântului Duh şi de iubirea dumnezeieştilor şi sfintelor

b i s e r i c i , şi cm tipărit această carte de suflet mântuitoare, Octoihul, spre aducerea de laude Dumnezeirii Celei închinate întru unitatea

Treimii. R og pe tineri şi pe maturi şi pe bătrâni, citind sau ascul­

tând sau copiind, să îndrepte pentru dragostea către Hristos şi să ne binecuvânteze pe noi care ne-am îngrijit cu osârdie de acest lucru, ca împreună preamărind pe Tatăl, din care toate, pe Fiul, prin care

toate, şi pe Sfântul Duh, în care toate [seu făcut], să căpătăm aici smerenie şi milă, iar dincolo să primim lumină şi binecuvântare,

amin. [S 'c făcut] aceasta în vremea când [ ] Ţara Ungureas­

că Zabela crăiasa şi fiul ei Ianăş crai cel tânăr, fiul marelui Ianăş crai, şi în Ţara Românească blagoslovitul Petraşcu voievod, şi în Ţara Moldovei blagoslovitul Alexandru voievod. Cu porunca jupânu-

1) Id. ib. p. 49.

2) Id. ib. p, 16. Sublinierea este a noastră.

3) S. Puşcariu, Istoria literaturii române, Sibiiu, 1930, pp. 75— 76.

lui Hanâş Begr.Cr, judele Braşevului, eu, robul lui H ristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit pentru aceasta şi am scris

[--tipării] aceasta carie în anul 7065 [— 1557]. S a început această carte în luna Iunie 12 zile şi s ’a isprăvit i n l u n a Ianuarie 14 zile, în oraşul Braşev“ J).

Din epilogul Octoihuîul se vede că acesta a fost tipărit la Bra­

şov dela 12 Iunie 1556 până la 14 Ianuarie 1557, pe când era domn al Ţârii Româneşti Petraşcu cel Bun.

Coresi se dusese deci la Braşov încă din prima jumătate a anului 1556

Triod-Penticostarul a fost tipărit la Târgovişte, dela 8 Iulie 1557 până la 1 Iulie 1558, deci început de tipărit pe când domnea Pe­

traşcu cel Bun [mort în D ecem vrie 1557] şi sfârşit de tipărit în timpul domniei lui Mircea [Ciobanul], precum se arată chiar în epilogul lui2).

Coresi se întorsese aşa dar la Târgovişte între 14 Ianuarie şi 8 Iulie 1557.

Rămâne astfel bine stabilit că prima tipăritură cunoscută a lui Coresi este Octoihul din 1557 şi tocmai după şase luni dela apariţia lui începe să fie tipărit Triod-Penticostarul.

D eoarece Coresi a putut pleca la Braşov, a doua oară, pentru tipăriturile de mai târziu, numai după 1 Iulie 1558, părerea d-lui

N. Iorga

, care îl credea pe Coresi fugar în 1558, la Braşov, de teama lui Mircea Ciobanul, prigonitorul clericilor şi al boierilor3), pare să fie întemeiată, deşi a fost contestată de d-1 A 1. P r o c o-

1) Traducerea acestui epilog a urmat pe cea tăcută epilogului asemănător din Evangheliarul slav dela 1562 (cf. I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit. pp. 47— 43).

Epilogul Octoihului se allă în exemplarul Academiei Române, semnalat şi de

d-1 O. Simonescu (o. cit.p. 8). în răspunsul său, d-1 L. Preaescu (o. p. 9), în loc să verifice semnalarea d-lui Simonescu, a numit-o „inexactitate", ne-

observând că i se arătase nu cota din Bibliografia românească veche, ci cota bibliotecii ( 9 1 — 9 bis, iar nu 9 care este pentru Triod-Penticostar).

2) Aurel Filioion, ContribuţiuniIa Bibliografia veche româneasca, „Dacoro- mania", V (1927-23), Cluj, 1929, pp. 602-604 a publicat epilogul exemplarului

complet găsit. Reproducând epilogul Triod-Penticostaruluî dm 1553, d-1 Predes- cu în analiză (o. cit. p. 50) schimbă data zilelor, dintr'o scăpare din vedere.

Găsirea recentă a unui exemplar complet de Triod-Penticostar a lămurit de­

finitiv chest'unea datării şi localizării acestei tipărituri, pe care d-1 IN. Iorga ( Istoria literaturii romaneşti, I, Buc. 1925, p, 173, n. 1) o credea că „nu poa­

te fi din Ţara-Românească", ci „se va fi tipărit undeva în Turcia" sau „la Veneţia".

Acum s’ar putea face şi o comparaţie cu Tr’odul tipărit în 1578 Bianu şi N. Hodoş, o. cit. p. 68, nr. 21) ca să se vadă dacă acesta este sau nu o reeditare (fără Penticostar). Numărul mai mare de foi este firesc, deoarece Triodul din 1578 are mai puţine rânduri pe pagină, iar slovele sunt mai mari.

3) N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, I, ed. II, Buc. 1925, p. 176.

p o v i c i1), care însă nu cunoştea faptul reîntoarcerii lui Coresi, in 1557, la Târgovişte, dedus din epilogul Octoiliului raportat la epi­

logul Triod-Penticostarului. Intr'adevăr, precum vom arăta în cele ce urmează-), Coresi a întrebuinţat pentru tipărirea la Braşov a Octoihuiui şi a Triod-Penticostarului la Târgovişte acelaşi materi­

al tipografic, pe care deci l-a purtat cu sine. Când reia seria de tipărituri la Braşov, materialul este cu totul nou, mai ales n'a în­

trebuinţat măcar frumoasele gravuri în lemn, mari cât o pagină, aflătoare în Triod-Penticostar. A ceasta s'ar explica prin plecarea grăbită, survenită pe neaşteptate, datorită căreia materialul n'a mai putut fi luat.

După oarecare indicii, s’ar părea că diaconul Coresi nu dato­

reşte numai meşteşugul tiparului călugărilor sârbi veniţi din V e ­ neţia, ci chiar unele din textele pe care le-a tipărit. Chestiunea aşteaptă să fie încă studiată, deşi pentru unele tipărituri se pot emite mai mult decât ipoteze în acest sens.

Cu acest prilej, se poate cerceta care este raportul Octoihuiui diaconului Coresi cu tipăriturile călugărului Macarie. A cesta învă­

ţase meşteşugul tiparului la Veneţia şi, după ce tipăreşte în Mun­

tenegru un Octoih (1494), o Psaltire (1495) şi un Molitvenic, vine în Ţara Românească, tipărind trei texte slave : un Liturghiei* (1508), un Octoih (1510) şi un Evangheliar (1512), ajungând apoi chiar mi­

tropolit al ţării, în timpul domniei lui Neagoe Basarab3).

Octoihul din 1510 nu se păstrează în ţară, pentru a se putea face comparaţia lămuritoare, însă d-nul

I. Bianu şi N. Hodoş

au tipărit facsimile din celelalte două tipărituri ale lui Macarie, aşa că se pot cunoaşte caracterele şi ornamentele întrebuinţate.

Ceea ce s ’a observat pentru cărţile coresiene, descrise în Biblio­

grafia românească veche, că au imitat caracterele şi frontispiciile tipăriturilor lui Macarie, se poate afirma şi despre Octoihul din

1557, încă n ed escris4). Intr'adevăr, acesta imită după Evangheliarul din 1512: en-tetul (£. R. V. p. 15); frontispiciul cu linii împle­

tite (B. R. V. pp. 10 şi 16) într'o tăietură foarte puţin deosebită 1) Al. Procopovici, DelaCoresi diaconul la lui Matei Ba­

sarab, in „Omagiu lui I. Bianu", Buc. 1927, p. 294.

2) Vezi p. 14 din prezenta lucrare.

3) D. Mazilu, Contribuţiuni la studiul vieţii Sfântului Nifon, Patriarhul stantinopolului, Buc. 1928, pp. 15 — 16,

4} Textul e tipărit în 28 rânduri pe pagină, însă nu pe două coloane, cum

a însemnat d*l N, Iorga, în „Revista istorică'1, an, VI (1920), n-le 1 —-2, p» 6,

(cf. mai ales NIKA), prezentând alte modificări decât frontispiciul asemănător aflat în Evangheliarul din 1561 (B. R. p. 45), pentru care deci s a tăiat din nou ; frontispiciul mare având în centru stema ţării, corbul mare cu crucea în cioc (B. R. V. p. 12), (frontispiciul acesta al Octoihului şi altul cu împletituri de linii, precum şi slovele, au fost folosite şi pentru tipărirea Triod-Penti- costarului1), deci diaconul Coresi îşi transportase materialul tipo­

grafic cu sine) ; frontispiciul cu corbul mai mic (B. R. V. p. 11) ;

slove iniţiale ornamentate (B.R. pp. 16 ; 18; 20, nr. 33 etc.).

D-l

N. Iorga

a făcut ipoteza că Octoihul din 1574 (partea I)

„trebue să fie numai o reproducere a vechii tipărituri“ 2) din 1510, însă este de văzut dacă mai de grabă nu reproduce textul Octoihului din 1557, care ar fi o retipărire a celui din 1510 sau a unei părţi din el. Ceea ce ne face să credem în această ipo­

teză este faptul că Octoihul din 1557 are comun cu cel din 1574 — 1575 frontispiciile cu stema ţă rii: unul cu corbul mare, altul cu corbul m ic3) ; începutul epilogului din Octoihul al II-lea este identic cu cel al Octoihului din 1557, iar în continuare îl parafrazează. Octoihul din 1557 are epilogul asemănător (cuvânt de cuvânt) cu cel scris de Macarie în Evangheliarul din 1512 (în parte şi în Liturghierul din 1508 şi probabil în Octoihul din 1510), cu modificarea mai însemnată obţinută prin înlocuirea numelui domnului Basarab V oiev od prin Hanăş Begner, a lui Macarie prin Oprea şi Coresi, precum şi a datei tipăririi. O comparaţie a tex­

telor este însă singura concludentă, deoarece epilogul lui Macarie a fost folosit şi în alte tipărituri coresiene. Textul de pe pagina Octoihului din 1574, reprodusă în facsimile4), se află identic în Octoihul din 1557. Retipărirea de către Coresi a aceluiaşi text (în 1557 şi 1574) este un fapt care s a mai întâmplat şi cu alte tipă­

rituri ale sale.

In lista tipăriturilor sigure ale lui Coresi, d-nii

L.Predescu

^{5) şi}

D. Simonescu

6) au pus şi Octoihul slav apărut în anul

1) Cf. cu frontispiciile reproduse în facsimile de I. Bianu şi N. Hodoş, o. cif.’W 32 33.

2) N. lorga, Istoria literaturii româneşti, I, ed. II, Buc. 1925, p. 194.

3) Cf. cu frontispiciile reproduse în facsimile de I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit, pp. 58 şi 62.

4) Id. ib. p. 58.

5) L. Predescu, o. cit p. 56,

6) D, Simonescu, o, cit pp. 9 şi 10,

7086 [= 1 578]1), iar d-1

D. Simonescu

a adăugat2), ca tipări­

tură probabilă a lui Coresi, încă un Octoih, apărut între Î540-15803),

In Bibliografia românească veche, Octoihul din 1578 n a fost a- tribuit lui Coresi, căci nu era nici un motiv pentru aceasta, iar d-1

N. Iorga

l-a atribuit diacului Lorinţ4), fapte ce n’au fost menţi­

onate. în sprijinul acestei atribuiri, observăm că frontispiciul cu stema ţării, corbul mic cu aripile întinse şi crucea în cioc, fără coroană deasupra capului întors spre stânga*), este tăiat cu deosebiri faţă de frontispiciul corespunzător din tipăriturile lui Coresi, în care corbul are coroană deasupra capului întors spre dreapta®), ambele având ca model frontispiciul din Evangheliarul (poate şi din Octoihul) lui Macarie7). Identificarea însă o face frontispiciul original8) care se afla şi în Evangheliarul slav din 1579, tipărit de diacul Lorinţ la Belgrad (Alba-Iulia), precum se arată în epilogul păstrat9). A cest frontispiciu original este nu numai asemănător în cele două tipărituri, ci este chiar acelaşi, folosit succesiv, astfel că, în tipăritura a Il-a, fiind puţin tocit, n a mai prins bine cerneala. Tot pentru aceste motive credem că şi Psaltirea cu acest frontispiciu, găsită de Preotul

\ . Ursăcescu 10), a fost tipărită tot de către diaconul Lorinţ. La tipă­

rirea Evangheliarului s’au întrebuinţat şi dintre slovele folosite pentru Octoih, precum se vede din tăietura lor absolut identică. Nu s ar putea crede că diacul Lorinţ a împrumutat frontispiciul şi slo­

vele dela Coresi, căci activitatea lor tipografică era în concurenţă.

1) I. Bianu N, Hodoş, o. citp. 73, nr, 22, Atribuirea lui Coresi a Octoi­ hului se pare c a luat-o d-1 L, Predescu dela d-1 O, Pascu, literaturii

ţi limbii romine din secolul XVI, Buc. 1921, pp. 176 şi 178, Dintr'o scăpare

cin vedere, d-1 L, Predescu i-a pus Octoihului data de 1579,

2) D, Simonescu, o. citp, 10.

3) I, Bianu şi N. Hodoş, o. cit p. 81, nr, 27.

4) N. Iorga, Istoria literaturii romaneşti, I, ed, II, Buc. 1925, p, 196, 5) I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit p. 71.

6) Id. ib. pp. 62 şi 66.

P; !L DuPă tipăriturile lui Maearie sau tăiat pentru Octoihul din 1578 şi slovele iniţiale ornate : cf. p. 70 cu pp. 14. şi 16.

8} Id. ib.p. 72.

9) Id. z‘6. p. 77. Pe baza frontispiciului Octoihului şi a faptului că e scris în limba slavă, d-1 Predescu crede că e tipărit la Târgovişte, Evangheliarul, a- rand caracteristica Octoihului, e o dovadă de netemeinicia localizării făcute.

10) Preotul V. Ursăcescu, Psaltire slavonă (1577—1580), Academia Română, Mem. secţ. lit. s. III, t. III, ^ mem, 6, Buc. 1926, p. 6. D-1 D, Simonescu, o. cit p. 8. crede că „trebue să figureze între cărţile corsiene, cel puţin, printre we^e nesigure",

Dacă această identificare este adevărată, atunci tipăritura reprezintă probabil o reeditare a Octoihului pe care Lorinţ l-a tipărit în 1567, la Braşov 1). Diferenţa de foi ar rezulta din faptul că Octoihul din 1578 are slovele mai mari şi în mai puţine rânduri pe pagină2), într adevăr, frontispiciul Octoihului din 1578, tăiat cu deosebiri faţă de frontispiciul corespunzător din tipăriturile lui Coresi, este iden­

tic cu al Octoihului din 1567, având la fel stema ţării cu corbul mic, fără coroană deasupra capului întors spre

Este de observat că epilogul, textul, titluri şi slove ornate ale Octoihului din 1567 al diacului Lorinţ prezintă asemănări cu ale Octoihului din 1557 al lui C o re s i4). A ceasta s'ar explica prin faptul că amândoi tipografii reproduc probabil tipăritura din 1510 a iui Macarie.

Frontispiciul Octoihului din 1567 al lui Lorinţ, având stema ţării cu corbul mare, este tăiat, ca şi cel corespunzător din Octoihu- rile lui Coresi, după frontispiciul lui Macarie5). A re totuşi unele d e o s e b ir i: crucea este mai scurtă, iar capul corbului este întors spre stânga, care ar părea deci c a r a c t e r i s t i c a t i p ă r i t u ­ r i l o r d i a c u l u i L o r i n ţ , căci nu se mai găseşte decât în Evangheliarul tipărit la Belgrad în 1552. Lin asemenea frontispi­

ciu nu s'a tăiat liber în lemn, ci întâi s'a copiat probabil m ode­

lul pe hârtie, care, fiind încă udă de cerneală, s'a aplicat pe lemn.

în tipărire, frontispiciul a apărut astfel invers.

Octoihul dintre 1540 — 15806), pe care d-1 D. S i m o n e s c u îl presupune tipărit de Coresi, nu este astfel atribuit în Bibliografia

românească veche, iar d-1 N. l o r g a îl crede că „va fi fost tipărit aiurea1'7). Dacă ne este îngăduit, spre deosebire de citatele păreri,

credem că acest Octoih este chiar cel din 1567, tipărit de diacul Lorinţ. Sunt unele motive care ar susţine această identificare. A st­

fel amândouă au 26 de rânduri pe pagină, iar numărul foilor pa- 1) N. Iorga, Octoihul diacului Lorinţ, Academia Română, Memoriile sec{, ist. s. III, t. XI, mem. 7, Buc. 1930, p. 2.

2) Se pare că d-1 N. Iorga, în descrierea exemplarului existent, aflător în

biblioteca sa (o. cit.p. 1), dintr’o scăpare din vedere, a scris pagini în loc de foi, căci chiar din nota 1 se vede că Octoihul are mai mult de 190 de pa­

gini (I. 124 v = p. 250).

3) Id. ib. planşa III.

4) Cf. cu N. Iorga, o. cit. p. 2 (epilogul) şi pl. III.

5) Cf. N. Iorga, o. cit pl, II cu I. Bianu şi N. Hodoş, o. pp, 12 şi 58.

6) I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit p. 81, nr. 27,

7) N, Iorga,

Istoria literaturii romaneşti,

I, ed, II, Buc, 1925, p, 196, n, Ş,

re acelaşi, dacă este adevărată presupunerea ce-am făcut că nu­

mărul arătat pentru exemplarul d-lui N. I o r g a este al foilor, nu al paginilor. Diferenţa de două foi s a r explica prin faptul că ele lipsesc dela Octoihul din 1567, care are deja adause manu­

scrise în locul lipsurilor, precum a observat d-1 N. I o r g a 1).

S ar putea face o verificare a celor susţinute aici, comparân- du-se exemplarul d-lui N. I o r g a cu foaia aflătoare în biblioteca A cadem iei Române, dacă aceasta este într'adevăr din Octoihul căruia i se atribue. A ceastă foaie are chiar frontispiciul cu capul corbului întors spre stânga şi titlul cu slovele majuscule identice cu ale Octoihului din 15672). Textul este al glasului 3, deci se poate vedea dacă este din aceeaşi tipăritură, precum credem.

V .

ÎNTREBAREA CREŞTINEASCĂ.

Tipărirea Întrebării creştineşti a fost datată deosebit de cerce­

tătorii literari: I. cei mai mulţi în 1559 (deci înainte de începutul tipăririi Evangheliarului rom ânesc: 3 Mai 1560)3) ; II. simultan cu tipărirea lui şi III. după apariţia lui (deci după 30 Ianuarie 1561).

Ultimele două păreri se cuprind în datarea neprecisă a lui A . Bârseanu (1560— 1562), din care d-1 I o r g a a admis numai anul ultim4). Părerea a I l-a a fost exprimată de d-nii L. P r e d e s c u şi D. S i m o n e s c u 5). Deşi primul crede că „întrebarea creştineas­

că e tipărită între 1560— 1561... odată cu Evanghelia", totuşi stu­

diază Evangheliarul, apărut în 1561, ca primă tipăritură a lui Coresi. Dacă s’ar fi tipărit „odată“ , atunci ar fi fost logic ca în ­ trebarea creştinească, cuprinzând abia vreo 12 foi (11 s’au păstrat) să se fi isprăvit de tipărit înaintea Evangheliarului volu-

1) N. Iorga, Octoihul diacului Lorinţ, Buc. 1930, p. 2.

2) Id. ih.planşa II.

3) I. Bianu, o. cit „Almanahul graficei române", Craiova, 1930, p. 38, a pri­

mii datarea 1559, propusă de d-1 Al. Rosetti, Les roumains du XVÎ-e siecle,„Romania", XLVIII, nr. 191, Iulie 1922, p. 332.

4) N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, ed.

II, voi. 1, p. 170: „îl cunoaştem [catehismul] numai după o nouă ediţie pe la 1562". Cf. id. Istoria literaturii româneşti, I, 1925, p. 182. D-l Predescu (o. cit p. 27) n’are dreptate când arată că datarea lui A. Bârseanu a fost primită şi de

<£4 Al. Procopovici, căci d-sa a susţinut constant numai data de 1559, în stadiul citat: Arhetipul husit al catehism elor noastre luterane, Suceava, 1927.

Ş)

l,

Predescu,

Diaconul Coresi, p. 27

î

D, Simonescu, o, cit, 6

%

minos, de câteva sute de foi. M otivul pentru care s'a admis a- ceastă dată este că, în prologul întrebării creştineşti, Evangheliarul ar fi fost citat ca fiind deja sub teascul tiparului. Această „argu­

mentare e bună", crede d-1 D. S i m o n e s c u , care admite însă numai data de 1560 (intervalul M ai— Dec.).

Este deci necesară analiza prologului, mai ales că, în alte părţi ale studiului său, d-1 L. P r e d e s c u admite şi alte două da­

tări pentru tipărirea întrebării creştineşti. Iată fragmentul din prolog :

„ . . . Ş i a u alesă 4 Evanghelisti den limba ovreiască pre limba gre­

cească de-au scrisă Evanghelia. De-aciia sfinţi Părinţi ,

Grigorie, Ion Zlataustă, Atanasie şi Chyrilă Filosofă, şi ei socotiră şi scoaseră den cartea grecească pre limba sârbească. După aceaia

neşie creştini buni socotiră şi scoaseră cartea den limba sârbească pre limba rumânească, cu ştirea măriei lu Crai şi cu ştirea Episcopu­

lui Savei ţărâei ungureşti, şiscoasemă sfânta Evanghelie şi zeace

cuvinte şiTatălu nostru şi credinţa Apostolilor să înţeleagă toţi

oamenii cine-să Rumâni c r e ş t i n i ..." 1).

Prologul se referă deci la Evangheliar, la decalog („zeace cu- vinte“ ), la Tatăl nostru şi la crez („credinţa A postolilor"). Prin ultimele trei texte s’a înţeles întrebarea creştinească, căci ele for­

mează baza ei, care este un catehism. Dintr'un articol al său pu­

blicat în 1929, în care crezuse că ultimul text citat în prolog se referă la A postolul tipărit în 1 5 6 3 2), d-1 L. P r e d e s c u, în re­

centa sa monografie, printr'o scăpare din vedere, păstrează eroa­

rea că „la 1563— 64, Coresi tipăreşte întrebarea creştinească1*3), deşi pe altă pagină, precum am arătat, o datase între 1560— 1561.

Pe altă pagină, tot în recenta sa monografie, discutând o infor­

maţie şi crezând că aceasta se referă la o tipăritură deosebită, d-1 L. P r e d e s e u arată a IlI-a datare a sa pentru întrebarea creştinească : „tot luteranii tipăresc apoi la 1559 sau la 1560, alt catehism" 4). A ceste oscilaţii ale datării au fost crezute de către

1) I. Bianu, întrebare creştinească, pp. 1—2.

2) L. Predescu, Două tipărituri necunoscute ale diaconului Coresi: 1) Ca­

tehismul luteran dintre 1563—64, Braşov ; 2) Tatăl nostru dintre 1561— 1563, Braşov, „Arhiva", an, XXXVI (1929), n*le 3 şi 4, p. 280. Tot în acest articol considera Tatăl nostru ca pe o tipăritură aparte dintre anii 1561 — 63.

3) Id. Diaconul Coresi, p. 69, 4) Id. ib. p. 76,

d-nii D. S i m o n e s c u şi J. B y c k că se datoresc unei con ­ traziceri a interpretărilor prologului, însă ele prezintă şi oarecare asemănări cu părerile din două articole ale d-lui G. P a s c u, fost profesor al d-lui L. P r e d e s c u . într’adevăr, în tro recenzie din 1924, d-1 G. P a s c u credea că diaconul Coresi a tipărit două catehisme: unul în 1559 şi altul în 1563 ^ iar d-1 L. P r e d e s c u , in articolul din 1929, credea în datarea 1563— 1564. în 1930, d-1 G. P a s c u revine asupra ultimei date : catehismul s a r fi tipărit la 1560, nu la 1563 2). A cum revine şi d-1 L. P r e d e s c u , cre­

zând în datarea 1560 — 1561. De fiecare dată, se arată şi anul următor celui crezut de d-1 G. P a s c u . A ceste asemănări s a r putea să fie numai coincidenţe, căci d-1 G. P a s c u n a fost cita t!

Dacă prologul ar fi menţionat Evangheliarul ca deja tipărit, a- tunci s a r fi înţeles că şi a doua tipăritură citată (întrebarea creşti­

nească = cele trei texte) este menţionată tot ca deja tipărită, ceea ce nu se putea face decât într'o tipăritură posterioară, precum s a întâmplat în epilogul Tâlcului Evangheliilor din 1564, care citează

ietraevanghelul (din 1561) şi Praxiul (din 1563). în realitate, frag­

mentul citat întrebuinţează de trei ori verbul a scoate (1. scoaseră 2. scoaseră şi 3. scoasem) cu înţelesul, cel puţin în primele două cazuri, de a traduce. în cazul al treilea, credem că nu poate avea decât tot înţelesul acesta (scoasem = traduserăm), căci acesta este înţelesul constant3) dat cuvântului de către C o r e s i:

M... d e - a m s c o s u den Psaltirea sârbească pre limbă c ă ..." 4) sau

„...de o scoase den cartea sârbească pre limba “ 5).

Cu înţelesul de a tipări, Coresi întrebuinţează constant verbul a scrie, în epiloagele tipăriturilor sa le:

„...eu jupanul Hanăşă Beagneru...amu scrisă cărţi...

şi cu zisa jupanului Haneşu Beagneru, scris-amu eu diiaconu

Coresi..." 6) ;

1) G. Pascu, (recenzie asupra studiului din „Romania" al d-lui Al. Rosetti),

«Convorbiri literare", an. 56, Octomvrie 1924, p. 794.

2j Id. Coresi, Catehismele din 1559 şi 1560, „Revista critică", an. 4 (1930) m-le 3— 4, pp. 196— 197.

3) L. Predescu, Diaconul Coresi, p. 65, nare deci dreptate când afirmă:

«Confuzia e şi mai mare acolo unde Coresi întrebuinţează aceeaşi expresie centru ambele cazuri: a traduce şi a tipări".

4J I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit. p, 64: in epilogul Psaltirii slavo-române cin 1577.

5j Id. ib. p, 91 : în prefaţa Evangheliei cu învăţătură din 1581.

6) Id. ib. p. 44 : in epilogul Evangheliarului din 1561. S. Puşcariu, Istoria litera­

torii române, ed. II, 1930, p. 76, interpretează in acelaşi sens : „a scris = a editat",

„...am u scris cumă amu putută Treteevanghdulu şi ru- mâneaşte... După aceaia... amu aflată ale Evanghe­

liilor... şi amă scrisă cu tipar iul...'1 *) ;

„...rumâneşteamă scrisă acestă

„...începulu-se-aaa se scrie aceste sfinte s) ;

„...scrisu-v amuaceste Psaltiri ca otveată,( i ). .

Numai termenul a tipări {„de le “ , „ se “ şi „s ă tipărească") îl întrebuinţează abia în 1581, în titlul şi prefaţa Evan­

gheliei cu învăţătură5).

Fiindcă deci nu pare că prologul întrebării să se fi referit la Evangheliar ca la o carte deja tipărită, ci ca la un text pe care editorii îl ştiau tradus pentru a fi pus sub teascurile tiparului6), n’avem din aceasta un motiv ca s’o datăm în anul 1560 (intervalul M ai— Dec.) sau 1560— 1561, cum au făcut d-nii D. S i m o n e s c u şi L. P r e d e s c u. Mai plauzibilă trebue socotită tipărirea cate­

hismului înaintea începerii tipăririi Evangheliarului, pentru care datare cercetătorii au adus şi alte argumente.

Dar d-1 L. P r e d e s c u crede că mai aduce un argum ent:

„M ai m u lt: prologul întrebării mai pomeneşte de episcopul Sa va al Ardealului şi de Efrem, arhiereul şi mitropolitul Ţării Româneşti, care au păstorat în acel timp*'7).

Argumentul ar fi fost valabil, când aceşti prelaţi ar fi păstorit numai în anii 1560 — 61, dar Sava este cunoscut ca Episcop în A rdeal începând din anul 1557. Fiind scos din scaun prin intrigi, înainte de 10 Aprilie 1562, este reinstalat la această dată 8i Efrem, pomenit ca Mitropolit în 1560, este urmaşul lui Simion, pomenit în 1558, şi înaintaşul lui Daniil, pomenit în 1566°). Pom e-

1) Id. ib. pp. 51 şi 513 : în epilogul Tâlcului Evangheliilor din 1564. L. Pre­

descu, o. cit.p. 65, citează : „arau scosu. Tetraevanghehil", deşi înainte (p. 30)

ci lase corect: amă scris".

2) Id. ib. p. 524 : în prologul Moli!venitului, al II-Iea text din Cazania I-a.

3) id. ib. p. 55: în epilogul Psaltirii din 1570. L. Predescu, o. cit. p. 65, n. 24, citează şi tipăriturile slavone, însă termenul corespunzător din acestea nu lămu­

reşte accepţia cuvântului românesc, iar epiîoagele din Bibliografia românească veche sunt traduceri recente.

4) Id. ib. p. 64: în epilogul Psaltirii slavo-rorcâne din 1577.

5) Id. ib. p. 88 şi 92. L. Predescu, o. cit. p. 65, n. 21, greşeşte când scrie că acest termen s’ar găsi în Tâlcul Evangheliilor şi în Octoihul slavon. In Tâlc, conjectura a fost înlocuită în Bibliografia românească veche (p. 518) a d-lui I.

Bianu şi N. Ilodoş, iar a doua tipăritură e slavonă (vezi mai sus, n. 3).

6) At. Rosetti o. cit. p. 333 ; N. Drăganu, o. cit. „Dacoromania", III (1923), Cluj, 1924, p, 937 şi Al. Procopovici, Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane, „Făt-Frumos“, Suceava, an II (1927) nr. 3, p. 79 şi nr. 4, p. 105, ex- p'imă aceeaşi părere.

7) L. Predescu, o. cit. p. 27. C i p. 69, unde autorul, deşi scrisese altfel mai înainte, îl arată pe Efrem ca „Mitropolit al Ardealului**!

8) N. iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a voi, î, ed, II, 1929, p, 175.

9) Id- ib, p, Î5Q.

numai între 1560— 61, cum lasă să se înţeleagă d-sa.

Şi asupra originalului întrebării creştineşti s au emis păreri d e o ­ sebite.

H a s d e u , cunoscând textul în copia aflătoare în Codicele Sturdzan, făcută de popa G ngorie din Măliaciu la 1607, credea că originalul întrebării creştineşti, venit prin filieră slavă, este catehismul or­

todox al sfinţilor Ciril din Alexandria şi Anastasia din Antiohia, care nu se deosebeşte mult de catehismul mic al lui Luther *),

Contestând părerea aceasta, S b i e r a compara textul românesc cu cei al catehismului mic al lui Luther şi credea că poate să afirme: „am găsit o asemănare uimitoare între ele" 2).

în 1904, ca şi în 1925, d-î I o r g a credea deasemenea că originalul este germ an: „Catehismul a fost tradus de-a dreptul din nemţeşte,

cum şi era de aşteptats).

D-l AL R o s e t t i, reluând comparaţia făcută de S b ie r a , constata:

„L e Catechisms routnain compare au lutherien presente en bien des pomts une redaciion similaire â ce dernier, en dautres une reaaction ecourtee de ce texte. îl contient, d'autre part, des part ies qui ne s ’y retrouvent pas" 4), iar mai dep arte:

„N ous venons de voir que seuls certains fragmenta du petit Catechisme de Luther peuvent etre mis â la base des redactions roumaines analysees" 5).

Pe baza acelor fragmente, d-sa ajungea la concluzia că textul întrebării derivă din catehismul lui Luther, tipărit în 1529, clar nu direct, ci prin intermediare necunoscute. A ceea şi părere o afirma şi peste doi ani, după ce constatase că redacţiunea clin catehismul unguresc al lui Heltai nu corespunde cu cea rom ânească: „R eda - ţiunea de pe care a fost tradus Catehismul românesc rămâne n e­

cunoscută' ' 6).

D -l N. D r ă g a n u crezuse în 1 92 2: „este evident că între textul întrebării creştineşti şi catehismul lui Luther e o strânsă legătură, acela nefiind decât o traducere a a cestu ia "7). Spre deosebire de

1) B. Petneeicu-Hasdeu, Cuvente den bătrâni, II, 1879, pp. 95-96.

2) Dr. I. G. Sbiera. Mişcări culturale şi literare la Românii din stânpa Dunării, Cernăuţ. 1897, p, 101.

3) N. Iorga, Istoria literaturii romaneşti, I, ed. II, Buc. 1925, p. 175.

4) Al. Rosetti, o. cit. p, 329.

5) Id. ib, p. 330.

iî?' Catehismul Marţian, „Grai şi suflet", voi. I, fasc. 2, Buc. 1924, p. 255.

7} N. Drăganu, Catehisme luterane, „Dacoromania", an. II, Cluj, 1922, p. 586.

părerea d-lui N. l o r g a că traducătorul „a trebuit să fie un Român care înţelegea bine nemţeşte", d-1 N. D r ă g a n u credea că mai curând acesta a fost un Sas care vorbea bine româneşte" 1).

Mai recent, d-1 N. D r ă g a n u precizează, întocmai ca şi alţi cercetători: „nici eu, care am făcut mai pe urmă cercetări în această direcţie, n am putut constata identitatea traducerii româneşti cu vreuna din ediţiile Catehismului lui Luther ori al lui Hei tai, care e prelucrat după cel al lui Luther" 2).

In schimb, d-1 N. D r ă g a n u propune reluarea cercetărilor în direcţia arătată de H a s d e u , arătând că „totuşi nu se poate tăgă­

dui apropierea relevată de S b i e r a " şi reluată recent de d-sa şi d-1 A l. R o s e t t i între catehismul lui Coresi şi cel al lui Luther, faţă de care „uneori asemănarea este în adevăr izbitoare"3). Con­

cluzia la care a ajuns d-sa este că „ s ’ar putea deci să avem a face cu o compilaţie făcută din catehismul ortodox şi cel al lui Luther" 4).

Neputându-se identifica originalul, d-sa aduce argumente prin care crede că se poate dovedi „cu siguranţă originea săsească a celui ce a făcut compilaţia, deoarece săsismele care se găsesc in ea, cu toate îndreptările obicinuite ale lui Coresi, nu se mai pot pune în sarcina c o p iş tilo r"5). Teoria săsismelor, argumentată bogat şi în alte lucrări ale d-lor N. D r ă ga n u şi C. L a c e a, deşi alcătuia o puternică susţinere a comparaţiei cu catehismul german făcută de d-1 A l. R o s e t t i , a fost combătută chiar de d-sa şi, în acelaşi timp, de d-1 I. B ă r b u l e s c u 6), pentru motivul, exemplificat amănunţit, ,,că aceste particularităţi pot fi explicate în afară de limba săsească, pentru că ele apar şi în texte scrise de Rom âni" 7).

în legătură cu unele săsisme semnalate în catehismul lui Coresi, fără a le contesta principial, vom face câteva observaţii în cele ce urmează. Chestiunea rămâne să fie încă discutată şi d-1 N.

D r ă g a n u a promis că va răspunde obiecţiunilor fă cu te8).

1) îd, ib. p. 586.

2} Id. o. cit. „Dacoromania", an. III, Cluj, 1924, p. 932, 3) Id. ib. p. 932

4) Id. ib. p. 933.

5) Id. ib. p. 933.

6} I. Bărbuleseu, Curentele literare la Români în perioada cul­

tural, 1928, pp. 77— 102. Critica fusese făcută întâi în „Arhiva", XXXII, 1925, nr. 1, p. 1 ş. u.

7) AL Rosetti, (recenzie), „Grai şi suflet", voi. II, fasc. 1, Buc.fl925, p. 174.

8) N. Drăganu, în „Omagiu lui 1. Bianu", Buc. 1927, p, 143, n. 3.

XVI-lea, d-1 A L P r o c o p o v i c i ajunge la concluzia că ,,din tradu­

cerea unui catehism slav cu modificări buşite" a rezultat, în secolul al XV-lea, arhetipul textului care apoi a fost ,,prelucrat, cu oarecare schimbări în predoslovie şi altele făcute în corpul cărţii după Micul Catehism luteran, în ediţia tipărită la Braşov în 1559 şi poate încă în ediţia sibiiană din 1544“ J).

A ceastă concluzie a fost urmată de o polem ică între dd A 1.

R o s e t t i ş i d-1 A L P r o c o p o v i c i, fiecare apărându-şi punctul de vedere şi menţinându-şi neschimbată concluzia 2).

Este adevărat că d-1 A 1. P r o c o p o v i c i n'a semnalat presu­

pusul catehism slav care să susţină concluzia sa, însă aceasta reprezintă deducţia logică din chiar unele observaţii făcute de ceilalţi cercetători. Dacă acele observaţii sunt întemeiate, atunci tot atât de întemeiată apare şi concluzia d-sale. în paginile ce urmează, cu tot respectul ce-1 datorăm atâtor cercetători literari, care au ilustrat ştiinţa românească, credem că va fi permis şi unui cercetător tânăr să încerce identificarea unora din izvoarele întrebării creştineşti, de natură să aducă un punct nou de vedere în discuţia ce urmează.

întrebarea creştinească cuprinde, după un prolog (pp. 1— 3) justificator al apariţiei sale, lămurirea preliminarie a îndatoririlor creştineşti (pp. 5 — 7) şi materia propriu zisă (pp. 7— 22) alcătuită din cinci părţi (vezi p. 7 ):

1. „ zeaceporânceale ale lu Dumnezeu“ (decalogul);

2. „ credinţa creştinească“(crezu l);

3. „ Tatălă n o s t r u “ (din Evanghelia lui Matei);

4. „ botezul u'1; <

5. ,, cuminecătura“ 1 (citatele evanghelice care justifică aceste taine).

Fiecare dintre aceste părţi este însoţită de explicări catihetice sub formă de întrebări şi răspunsuri.

1) Al. Procopovici, o. cit. p. 110.

2} Al. Rosetti, (recenzie), „Grai şi suflet", voi. III, fasc. 2, Buc. 1928, pp. 460 — 62 ;

AI. Procopovici, (recenzie), „Revista filologică", an. ÎI, n-rele 1—2, Cernăuţi, 1928, pp. 211—214;

Al. Rosetci, (recenzie), „Grai şi suflet", voi. V, fasc. 2, Buc. 1933, p, 356.

Prologul a fost socotit de d-1 A l . P r o c 6 p o V i c i ca păstrând, în copia din manuscrisul Marţian, forma arhetipului h u sit1), însă avem de o b se rv a t:

I. prologul se înţelege că se raportă mai de grabă la răspândirea prin tipar a textului, aşa precum se ved e din pasajul următor (citat din catehismul lui Coresi, cu limba nerotacizantă, însă având cuprinsul id en tic): „D upă aceaia vă rugămă toţi sfinţi părinţi, ore

vlădici, oare episcopi, oare popi, în cărora mână va veni aceastea

cărţi creştineşti cumu mainte să ce, să nu judece

nece să săduiascăit2) ;

II. astfel de proloage se scriu numai pentru tipărituri;

III. termenul ,,cărţi“ se raportă mai obişnuit la tipărituri, decât la texte m anuscrise;

IV. pasajul citat este identic şi în epilogul Evangheliarului românesc din 1561 al lui Coresi. Nimeni n a susţinut că epiloagele din tipăriturile româneşti ale lui Coresi, scrise într’o limbă mai clară (după unii cercetători chiar mai nouă decât a textului tradus), n'ar fi fost redactate cu ocazia tipăririi;

V. lipsa numelui mitropolitului Efrem din prologul copiei aflătoare în manuscrisul Marţian, în caz când aceasta nu derivă din ediţia sibiiană dela 1544, bănuită identică celeia a lui Coresi, s’ar explica prin faptul că acest nume, fiind necunoscut în secolul al XVII-lea, când s’a copiat textul, a fost înlocuit cu dăruirea în numele Sfintei Treimi.

Dacă este adevărat că prologul se raportă la o tipăritură şi fiindcă nu se poate admite existenţa unei tipografii româneşti în secolul al XV-lea, credem că acest prolog nu poate constitui un argument despre existenţa arhetipului husit.

In ceea ce priveşte comparaţia făcută cu catehismul luteran, avem de observat că acesta e mult mai mare decât întrebarea creştinească, iar ediţia modernă folosită de S b i e r a prezintă deosebiri faţă de ediţiile vechi. Concluzia lui S b i e r a că originalul catehismului rom ânesc este cel german al lui Luther s’a consi­

derat îndreptăţită mai ales pentru motivele : 1) în ambele catehisme materia este împărţită în cinci p ă rţi; 2) spre deosebire de forma

1) Al. Procopovici, o. cit p. 109.

2) I. Bianu, întrebare creştinească, Buc. 1925, p. 3.

sunt justificate prin texte aproape identice.

Toate aceste argumente cad dacă se urmăreşte alcătuirea şi a altor catehisme. într adevăr, împărţirea materiei în cinci părţi nu se află numai în catehismul lui Luther, ci este specificată şi în altele, în care cele şapte taine alcătuesc una din părţi, de exem ­ plu în catehismul catolic aî lui C anisiu*) sau în al lui loann Leameni, „Vlădicul Făgăraşului şi a toată ţara A rd e a lu lu i"2).

într’unele catehisme luterane, materia este împărţită în şase părţi, între care şi taina Sfântului Masîu. Un asemenea catehism lute­

ran, tipărit pe vrem ea lui Coresi, se află şi în biblioteca A ca d e ­ miei R om â n e3).

S'a considerat întrebarea creştinească drept un catehism luteran, însă doar puţin sprijină această denumire. Este drept că se pom enesc numai două taine, însă nu se arată că nu se admit celelalte cinci. Nu-i o combatere, ci numai o omisiune. Omisiunea la tipărire a unor taine, fără să se arate că trebue omise şi în vieaţă se află şi în alte catehisme 4), A r fi să acuzăm pe nedrept de protestantism pe Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi pe Matei Basarab care au tipărit în 1651, la Târgovişte, lămu­

riri numai pentru două taine (Botezul şi Sfântul M ir)5). Conto­

pirea primelor două porunci ale decalogului este un fapt frec­

vent în catehismele vechi. A şa se află în decalogul catehismului lui Canisiu.

Asemănarea decalogului, crezu lu i6), Tatălui nostru şi a păsă­

ri Petri Canişii Societatis IesuTheologi Graecolatinas, Ingolsiadii Anno 1618. Acest catehism a fost tradus şi tipărit şi in româneşte în 1636 şi 1703.

2) Catechismul cel mare sau învăţătură Creştinească. Cu întrebări şi răs­

punsuri alcătuit şi acum a şasa oară tipărit, Blaj, 1836.

3) Kurtze Fragen unei Antwort oder die Sechs Heuptstiick des heiligen Catechismi Doctoris Martini Lutheri, Regenspurg, 1582. Cf. şi Caiechesis minor D. Martini Lutheri cum versione graecolat na et explicatione usiiata, Argen- torati [ — Strassburg], 1586 şi ediţii mai noi germane şi latine.

4) Catechismi graeci capita, cum symbolis Nicaeno et Athanasiano et cantico Ambrosii et Augustini, Erfurti, 1610. [împărţirea: I. decalogul; II. simbolul Apostolilor; III. Tatăl nostru; IV. Sfântul B otez; V. Sfântul Maslu; VI.

Sfânta Cuminecătură].

5) I. Bianu şi N. Hodoş, o. cit. p. 178: Mistirio sau sacrament.

6) Kurtze Fragen und Antwort, 1582, prezintă alt simbol al credinţei, compus din trei articole, deosebite de cele din întrebarea , în C i r e indicaţia (p. 12) că înfăţişează simbolul celor 12 Apostoli este greşită.